AJUTOR SPECIALIZAT PENTRU GĂSIREA UNUI LOC DE MUNCĂ
“Nu am avut niciodată un loc de muncă stabil, am peste 50 de ani și nu știu dacă la bătrânețe o să am din ce trăi, la pensie nici nu mă pot gândi” este declarația unuia din beneficiarii din grupul țintă al proeictului Creșterea incluziunii și abilitării romilor în Orașul Pecica – CZ Pecica care s-a întâlnit astăzi cu specialiștii în ocupare ai Dgaspc Arad și cei ai Primăriei orașului Pecica.
Colegii noștri îi învață pe beneficiari, majoritatea de etnie romă, cum să se pregătească pentru a putea găsi și ocupa un loc de muncă, ce înseamnă Curriculum vitae și cum se întocmește unul corect, astfel încât șansele lor să crească atunci când se prezintă la un târg de job-uri sau direct cu agenții economici aflați în căutare de forță de muncă.
La finalul întâlnirii de astăzi, beneficiarii au primit câte un meniu cu mâncare caldă.

















PLANURI DE GESTIONARE A VIEȚII DE FAMILIE
Programul de management și gestionare a propriilor resurse pentru persoanele de etnie romă, cu tema “Dezvoltarea capacităților individuale în managementul vieții de familie” a continuat astăzi cu o nouă întâlnire la Pecica, cu membri ai comunității rome din oraș, incluși în grupul țintă al proiectului Creșterea incluziunii și abilitării romilor în Orașul Pecica – CZ Pecica.
Proiectul este derulat de Fondul Roman de Dezvoltare Sociala – FRDS, în cadrul Programului Dezvoltare locală, reducerea sărăciei și creșterea incluziunii romilor, apelul „Creșterea incluziunii și abilitarea romilor”, runda a 2-a, finanțat prin Granturi SEE & Norvegiene.
Promotorul de proiect este Orașul Pecica, în colaborare cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad și Asociația Culturală a Minorităților din Pecica. Valoarea totală a proiectului este de 4.853.595,68 lei.







ACTIVITATE CU CARACTER PREVENTIV ÎN MEDIUL ȘCOLAR
350 persoane de etnie romă – copii, tineri și adulți – beneficiază de activități educaționale privind prevenirea delincvenței juvenile, traficului și consumului de droguri ca urmare a activităților cu caracter preventiv organizate prin implementarea proiectului Creșterea incluziunii și abilitării romilor în Orașul Pecica – CZ Pecica.
Colegii noștri, experți incluziune și abilitare s-au întâlnit cu elevii din clasele a VIII-a, au abordat subiecte de interes pentru adolescenți și le-au oferit soluții pentru o integrare mai bună în mediul școlar și evitarea implicării în fenomenul bullying-ului care ia amploare.







PREGĂTIREA GHIDULUI ANTIDISCRIMINARE ÎN COMUNITATEA PECICANĂ
Creșterea conștientizării pe teme anti-discriminare, combaterea atitudinilor antirome, stereotipurilor și hărțuirii în rândul comunității locale din orașul Pecica, reprezintă unul din obiectivele proiectului Creșterea incluziunii și abilitării romilor în Orașul Pecica – CZ Pecica
Specialiștii Dgaspc Arad și ai Primăria Orașului Pecica lucrează la elaborarea unui ghid – instrument de campanie „anti-discriminare”, asigurând sensibilizarea populației majoritare. Ghidul va include o parte destinată publicului larg, adulti și copii și o parte destinată cadrelor didactice, profesioniștilor și angajatorilor. De asemenea, mulțumită proiectului finanțat de Fondul Roman de Dezvoltare Sociala – FRDS prin programul Dezvoltare locală, reducerea sărăciei și creșterea incluziunii romilor cu fonduri Granturi SEE & Norvegiene se realizează si o formare a cadrelor didactice, profesioniștilor și angajatorilor în spiritul non-discriminarii, în ceea ce privește lucrul cu etnia romă.










ÎNCĂLZIREA ESTE BAZA PERFORMANȚEI
Cele șapte reguli de bază ale fotbalului, formulele de joc, dar și echipele favorite – toate acestea s-au numărat printre subiectele dezbătute la întâlnirea teoretică.
Ca în cazul oricărui sport, încălzirea adecvată este esențială pentru a evita accidentările și a fi în formă maximă pe teren. Din cauza asta, grupele care au început antrenamentele au fost instruite pentru a avea grijă de propriul corp, dar și de colegii de echipă, siguranța și fair-play-ul fiind elementele cheie.



PRIMELE ANTRENAMENTE LA TENIS DE CÂMP
Pe terenul multifuncțional din zona de agrement a orașului s-au desfășurat primele orele practice ale acestei ramuri sportive.
Elevele înscrise au fost entuziasmate să pună în practică cele auzite la orele de pregătire teoretică.
Primele încercări au fost, așa cum era de așteptat, mai stângece, dar fetele nu au fost dezamăgite și fiecare servă a fost mai bună decât precedenta, după câteva zeci de minute ele jucând deja în perechi.



